Luna era insensibilă la frământările ei,
ca toate elementele naturii, imună la lupta zilnică
a oamenilor cu ceilalți oameni, dar mai ales cu ei înșiși,
luna cu siguranță mai văzuse cu siguranță chestia asta de zeci de ori:
o femeie trecută de prima tinerețe, ca ea, încă frumoasă,
dar nu cum era odată și mai frumoasă decât era acum
n-o să mai fie niciodată, ăsta era doar unul din paradoxurile vieții,
o femeie care a decis că e timpul să construiască ceva durabil
care a ales în baza unei liste de pro și contra, care are și plan cincinal
destul de detaliat, cu diagrame în formă de plăcintă și unul
schițat pe cincisprezece ani, o femeie care vede clar că ăsta
e un moment pe care și-l va aminti peste ani, se întreabă să rămân sau să fug
mâncând pământul doar ca parte a unui proces, așa că s-a întâmplat exact
cum se aștepta luna să se întâmple, nici măcar n-a fost nevoie să-și întoarcă
spre ea lumina albă și rece, particule de gheață, ca s-o vadă deja
stingându-și țigara și îndreptându-se hotărâtă spre intrare
inventând, din mers, un nou tip de zâmbet.
Sursa imaginii: unsplash
Ai un minut? Dă un share.