Tăcerea citea poezii cu vers alb,

tăcerea era un pahar înalt în mii de cioburi,

tăcerea își dădea părul după urechi și uneori

pufnea disprețuitoare în direcția mea.

Tăcerea fuma țigări mentolate de contrabandă

aduse de peste Prut,

tăcerea nu aștepta niciodată să vină rândul ei,

intervențiile nu-i erau nicicând solicitate

și chiar și în beznă știam când a intrat în cameră

peste noi.

Tăcerea era și necesară și detestabilă uneori

și uitându-mă în urmă îmi dau seama

că de multe ori, e singura care ne ținea

împreună.

Sursa imaginii: Unsplash.

Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica