Sunt la adăpost de întuneric,
am aprins toate luminile din casă
și în geamurile lungi sunt tot eu
mă văd cum înghit în sec de frică
și în ochii mei tremură licurici
care dispar adesea, cu fiecare lacrimă,
doar știi că mi-e groază de noapte
de calmul ei asurzitor, de foamea ei absurdă,
înghite totul în calea ei, e perfidă și sinuoasă
și blocurile din jur, însiropate în întuneric au dispărut
și marșul beznei se lovește surd în geamuri
și am rămas doar eu, cu spaimele mele.
Să nu îndrăznești să nu vii nici în seara asta
de data asta chiar e ultima oară când te aștept
și mă gândesc cu o mâhnire adâncă
abia acum, în al doișpelea ceas
că poate ar fi fost mai simplu să-ți spun direct
hai vino, totuși, te aștept de o întreagă viață
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica