Să știi că se vede că poezia asta e scrisă de o femeie

mi-a zis, plescăind absent din buze, răsfoind meniul casei

sufletului meu, e chestie grea și întunecată, de mai bine de 50 de pagini

și 30 de ani, nu găsesc, mi-a mai zis trăgându-se de lobul urechii

nu găsesc deloc specialitatea zilei, e chiar aici, i-am spus,

apăsând cu degetul pe literele colțuroase, ghimpate

durerea zilelor de marți, varianta a treia, o, Doamne, a suspinat

îngropându-și capul în mâinile de fermier, editorul meu de școală veche

serios că se vede clar, în fiecare poezie, hai să mai tăiem

din cuvinte și din emoții, din semne de exclamare, puncte și virgule

și referiri la iubiri pierdute și amintiri dureroase, oh, ține-mă bine

cred că o să cad în depresie și dacă suntem amândoi căzuți

cine naiba ne mai ridică? a hohotit în felul lui bizar, călduros aproape

ca un moș crăciun din filme, hai să le facem mai simple, mai vesele

mai ușurele, voi, femeile sunteți atât de transparente, vreți mereu

să demonstrați câte ceva, chiar și prin poezie, mai dă-o naibii de durere

e destulă în viața reală, hai să scriem despre porumbei

și taximetriști, străzi aglomerate, femei cu buze groase

care-n întuneric pot fi orice între femei și bărbați, pot fi totul

ai uitat? femeile pot fi totul, 

chiar și poeți bărbați.

Sursa imaginii: Unsplash

Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica