Să știi că se vede că poezia asta e scrisă de o femeie
mi-a zis, plescăind absent din buze, răsfoind meniul casei
sufletului meu, e chestie grea și întunecată, de mai bine de 50 de pagini
și 30 de ani, nu găsesc, mi-a mai zis trăgându-se de lobul urechii
nu găsesc deloc specialitatea zilei, e chiar aici, i-am spus,
apăsând cu degetul pe literele colțuroase, ghimpate
durerea zilelor de marți, varianta a treia, o, Doamne, a suspinat
îngropându-și capul în mâinile de fermier, editorul meu de școală veche
serios că se vede clar, în fiecare poezie, hai să mai tăiem
din cuvinte și din emoții, din semne de exclamare, puncte și virgule
și referiri la iubiri pierdute și amintiri dureroase, oh, ține-mă bine
cred că o să cad în depresie și dacă suntem amândoi căzuți
cine naiba ne mai ridică? a hohotit în felul lui bizar, călduros aproape
ca un moș crăciun din filme, hai să le facem mai simple, mai vesele
mai ușurele, voi, femeile sunteți atât de transparente, vreți mereu
să demonstrați câte ceva, chiar și prin poezie, mai dă-o naibii de durere
e destulă în viața reală, hai să scriem despre porumbei
și taximetriști, străzi aglomerate, femei cu buze groase
care-n întuneric pot fi orice între femei și bărbați, pot fi totul
ai uitat? femeile pot fi totul,
chiar și poeți bărbați.
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica