Autor: Orhan Pamuk

Titlu: Muzeul inocenței

Recenzie în 7 rânduri: 

Kemal și Fusun au o aventură scurtă, sunt și veri, se cunosc de copii. El e bogat și promis unei alte domnițe dintr-o familie înstărită, cam cum e și a lui. Kemal și pierde logodnica și-o pierde și pe Fusun în primele 200 de pagini, urmând ca în restul de 400 să-i venereze urma și parfumul în obiectele pe care le-a avut, i le-a lăsat în apartamentul în care s-au iubit clandestin (ce va deveni muzeul), sau le-a furat chiar el din casa unde locuiește ea cu părinții și noul soț, un regizor care-i promite roluri în filmele lui, pe care Kemal le finanțează pentru că o iubește și o respectă de la o distanță decentă, în timp ce se transformă treptat în umbra ei umilă. 

Ce mi-a plăcut: rujul, șervețelele, tacâmurile și biletele pe care le-a avut o femeie frumoasă devin obiecte de muzeu, doar pentru că cineva a iubit-o și i-a greșit și să o venereze a fost singurul mod în care a putut să-și manifeste iubirea

Cu ce am rămas: orice lucru poate deveni o sursă inepuizabilă de obsesii; sunt zeci de lucruri pe care le poate suporta o femeie în numele iubirii pe care o poartă, dar la un moment dat o să i se pună pata irevocabil și ireversibil pe un lucru mult mai banal decât toate celelalte pe care le-a acceptat și dacă cel care o iubește nu-i respectă acea unică pată, atunci ea o să-și anuleze toată iubirea, pentru totdeauna; prima întâlnire a lui Kemal și Fusun a fost în magazinul de genți de unde el a cumpărat una pentru logodnica lui și când s-a întors s-o returneze, doar ca s-o vadă, ea s-a temut ca un angajat umil; scenele de dragoste în care frumusețea ei m-a copleșit 

De la ce ai putea sta treaz noaptea: femeile sunt atât de fixiste încât și-ar sacrifica până și propria fericire, doar ca să nu-și încalce cuvântul; nu ne oprim din greșit pentru că ne deșteptăm, ni se pune stop de către celălalt; în orice relație pozițiile de putere sunt interschimbabile

Sursa imaginii: Google Images