Autor: Răzvan Petrescu
Titlu: Mandarina
Recenzie în 7 rânduri:
O colecție de istorisiri, o treime legate de comunism, alta de profesia de scriitor, adesea traumatică, securiști și administratori de bloc, o sumedenie de referințe culturale, mai ales în primul capitol, ziaristul muritor de foame care ajunge pe culmile bunăstării când devine politic, jocurile copilăriei în comunism și bunele intenții și mandarina unui fost torționar, cinismul și exigențele parteneriatelor amoroase la vârsta a treia, relația tată-fiu povestită din ambele părți, care-ți dau impresia că poate cei doi nu s-au cunoscut niciodată, ci doar au făcut schimb de obiecte și ritualul senescenței din postfață, o crudă ilustrație a îmbătrânirii.
Ce mi-a plăcut: experimentul cu diverse stiluri de scris; șuvoiul de gânduri fără semne de punctuație; până și cei mari se ancorează în stereotipuri ca să înțeleagă lumea; senzația că ai urcat un munte după ce ai citit un capitol dezlânat
Cu ce am rămas: scriitorii care au trăit în comunism nu au cum să nu-l abordeze, măcar într-un capitol, în scrierile lor; ai grijă cum refuzi și cum critici, nu știi niciodată în ce își depun unii oameni întreaga speranță a vieții lor
De la ce ai putea sta treaz noaptea: abuzul fetiței cu chibrituri; editorii au un grup secret în care fac bășcălie de debutanți, se avertizează unul pe altul când urmează să primească manuscrisele penibile; de ce cred toți debutanții că povestea lor personală merită spusă? și mai ales scrisă? CHIAR AȘA.