Probabil cea mai semnificativă unitate ce poate fi analizată în producţia de televiziune House M.D. este chiar unitatea de început, ce reprezintă un cumul de simboluri ce „anticipează” structura întregului seriale, defineşte premisele acţiunii şi prezintă personajul principal.

Astfel, cele 33 de secunde sunt atât de bogate din punct de vedere semnificativ, încât nu este necesară o incursiune în synopsis. Cu toate acestea, pentru cei neiniţiaţi în serialele cu subiect medical, specia dramatică, House M.D. este un serial american televizat, ce a rulat din 2004 până în 2012 şi este centrat pe personajul principal omonim, (Gregory) House, un medic diagnostician, dependent de pastile de durere (printre alte dependenţe), nonconformist, liderul unei echipe medicale de diagnosticieni cărora le este, uneori, şi mentor în înţelegerea cazurilor le care le rezolvă, în proporţie de 99%.

Din punct de vedere vizual, începutul prefigurează ecografia unui craniu, primul indiciu că serialul este unul cu subiect medical, intuiţie confirmată de suprapunerea logo-ului oficial al spitalelor, un H în chenar. Peste acesta se suprapune portretului lui House, care nu zâmbeşte, ci are expresia unor gânduri care îl macină sau a unor dileme ce trebuie rezolvate, fapt ce sugerează şi meseria sa, cea de diagnostician, dar şi faptul că are o personalitate problematică. Pe parcursul serialului, vom observa adesea această expresie a lui House; o putem considera expresia definitorie, expresia-semnătură a personajului.

Pe măsură ce imaginea lui House se pierde în fundal şi dispare complet, în continuarea literei H se formează titlul serialului. Ulterior, în ordine alfabetică şi alăturaţi unor elemente anatomice, apar numele celorlalţi actori.

Din punct de vedere auditiv, melodia tematică este  instrumentalul „Teardrop” de la Massive Attack, al cărei incipit este similar bătăilor inimii, un alt indiciu pentru tematica serialului, dar şi a genului în care acesta este încadrat: drama.

Un lucru obişnuit pentru serialele televizate de succes este structurarea episoadelor într-un mod similar, tehnică pe care House M.D. o ridică la nivel de artă, până într-atât încât se poate estima cu o eroare de câteva secunde „segmentul” din episod.

Acesteia i se datorează probabil şi popularitatea serialului. întrucât publicul îşi doreşte să revadă ceva familiar, să cunoască structura, să prevadă ce urmează să se întâmple, astfel simţindu-se şi satisfăcut că a putut ghici dacă nu diagnosticul final, cel puţin povestea unuia dintre personajele cheie sau unul dintre diagnosticele intermediare.

Aşadar, putem observa următoarea structură a serialului:

  1. O scenă din viaţa reală, în care sunt implicate mai multe  personaje, iar în cele mai multe cazuri acestea se distrează sau sunt implicate într-o acţiune şi sunt incapabile să prevadă întreruperea reprezentată de colapsul uneia dintre persoane
  2. House este anunţat de întâmplare, pentru că nimeni altcineva nu poate oferi un diagnostic, iar personajul este în pericol de moarte; reacţia sa este de a glumi pe seama celui afectat de colaps (gluma este apanajul incapacităţii lui House a empatiza şi de a se integra din punct de vedere social)
  3. House este convins să preia cazul printr-o autoritate sau printr-un compromis, iar întreaga echipă propune diagnostice argumentate de unul din simptomele pacientului
  4. House pune diagnosticul, în pofida împotrivirilor celorlalţi medici, pe care îi pune să facă testele ce ar confirma diagnosticul, fapt ce sugerează sentimentul său de superioritate, convins că are întotdeauna dreptate şi că nimic nu îl poate surprinde
  5. În plan paralel, există un caz care este prezentat ca fiind  amuzant, uşor ridicol, dar care spre finalul episodului se dovedeşte a fi extrem de important
  6. Într-un alt plan paralel, se desfăşoară drama personală a lui House sau a unuia dintre ceilalţi medici, uneori ambele
  7. Diagnosticul este greşit, pacientul este în pericol de moarte; acesta este momentul de maximă tensiune şi suspans, adesea House este curprins de sentimentul de neputinţă şi revine la abuzul său de medicamente pentru durere; dramele din plan secundar se pot intensifica şi ele 
  8. House revine la pacientul ridicol care spune ceva la fel de ridicol şi legat de cu totul altceva decât de cazul cheie, dar care îi oferă lui House răspunsul real cu privire la diagnosticul pacientului cheie
  9. House revine la pacient, se dovedeşte că a avut dreptate şi pacientul este vindecat

Linearitatea episoadelor permite nu numai portretizarea personajului principal şi celor secundare, dar şi un ataşament al privitorului, care, trăind sentimentul, deloc eronat, că ştie ce urmează să se întâmple, fapt ce îl implică şi mai mult în evoluţia plot-ului. Când şi când intervine un element de surpriză, ce distruge linearitatea şi intensifică ataşamentul privitorului, respectiv respinge un eventual abandon al serialului.

O altă inovaţie a serialului este strâns legată de o tehnică de filmare, care datorită serialului a câştigat popularitate şi a fost adoptată şi de alte seriale, nu numai cele care tratează domeniul medical.Cu toate că a fost folosită şi în seriale ulterioare acestuia, de exemplu în alt serial celebru ce tratează subiectul medical, E.R., tehnica „walk and talk” este cu preponderenţă asociată serialului House M.D. Tehnica „walk and talk” presupune prezenţa a două sau mai multe persoaje în cadru, ce se deplasează dintr-un loc în altul şi discută în tot acest timp.

Metafora aceasta sugerează faptul că personajele sunt mereu pe fugă, au ca ultim scop diagnostiul care capătă dimensiuni hiperbolizate, devine expresia urgenţei şi a pericolului. Cu alte cuvinte, diagnosticul, de care depinde viaţa personajului este cel care nu le dă medicilor răgazul de a se opri în loc şi discuta, căci asta ar însemna pierderea unui timp preţios.

În plus, această tehnică oferă dinamism scenelor şi privitorul se simte şi el cuprins de sentimentul urgenţei, devine mai implicat.