Pe măsură ce trece timpul și-ajung să stau mai mult cu mine

pentru că uneori îmi place cu adevărat compania mea

și alteori pentru că sunt obligată, încep să-mi pun tot mai multe întrebări

așa cum de la o vârstă încolo activitățile devin pasive, excursiile sunt mentale,

certurile sunt relative, plimbările sunt odihnitoare, graba e inutilă

plăcerile sunt mai puțin controversate, mâncarea trebuie să fie bună, 

ținuta e esențială, noblesse oblige, în fine, întrebările devin o modalitate

extrem de plăcută de a-ți petrece timpul prețios în propria companie

și astăzi mă-ntreb de ce ne plac atât de mult poeziile de dragoste

de ce ne bucurăm să o vedem așa de comună, așa de universală

de ce ne dau și lacrimile dacă ne regăsim într-o poveste tragică

sau suspinăm întreaga zi, din cauza unui singur cuvânt  

mă-ntreb, nu e cumva o algomanie în toată treaba asta

sau pur și simplu e plăcerea de a vedea că nici în poezii

lucrurile nu merg așa cum trebuie?


Sursa imaginii: Unsplash


Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica