A fost odată ca niciodată o urmă mare de cafea pe masa mea din sufragerie. Pe masa mea albă din sufragerie. În mod ciudat, dintre toate greşelile pe care le-am făcut asta m-a urmarit cel mai mult,  pana ce draga si modesta Maia a şters-o cu un zâmbet ce a luminat artificial jumatate din încăpere.  Implicit a disparut orice urma a existentei mele. Destul de confuz, Andrei al meu , ca niciodată până atunci isi aşeză toate hăinuţele in grămăjoare…