Să știi că orașul ăsta e cel mai îndepărtat de rai
din câte există, mi-a spus, făcându-mi cu ochiul
și pasându-mi sticla de băutură tulbure, vișinie,
al cărui gust nu semăna cu nimic din ce am mai băut,
al cărui miros îmi gâdila nările, al cărui efect l-am simțit
din primul moment în care mi-a alunecat în jos pe gât,
un fel de flacără cu gust amar, o să te ajute, m-a înghiontit
când mi-a văzut fața strângându-se într-un pumn de contracții
o să te ajute mai mult decât ai crede și în fața ochilor mei,
vedeam clădirile dărăpănate cum se îmbracă într-o poleială
luminoasă, cum bătrânii își dezbracă costumele decrepite
și încep să sară pe câte-un picior, zâmbind cu fețele lor netede
ca niște cearceafuri de hotel, cum femeile se apropie de noi,
ademenitoare, cu ciorchine generoase de struguri rozalii,
toate numai curbe și plăcere și plete moi și piele fină,
cum drumurile se deschid în fața noastră, zeci de cârciumi
ies din pământ ca ciupercile după ploaie, râuri de vin și bere
amenință să ne ia pe sus, pomii își apleacă spre noi crengile
pline de rod și lăutarii scot din instrumentele lustruite
cele mai dumnezeiești sunete, cele mai duioase melodii,
acompaniate de vocile lor ca mierea, un sirop dens de voie bună
și de-acolo până a treia zi dimineață nu am mai știut de unde răsare
soarele și nici nu mi-a păsat unde se duce, am trăit beatitudinea,
m-am scăldat în nirvana, m-am hrănit cu ambrozie, până când
s-a terminat sticla, adu alta, mi-a spus, dar ghidul meu a clătinat din cap
nu se poate, îmi pare rău, încă una și o să te ucidă și atunci
întreg orașul s-a mai scufundat un kilometru și un deceniu,
aruncându-ne în întuneric, până când am ajuns și mai departe
de rai și promisiunile lui
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă ți-a plăcut, scoate-mă o cafea virtuală, via Revolut: 0729107614