Octombrie a adus nori care au ascuns soarele, cu ploi reci
care curgeau cu orele, înecând orașul, cu frunzele lui uscate,
cu acoperișurile lui terne, cu șosele lui întunecate, culoarea
se dizolva încet și se infiltra în pământ, poate de-asta
cafeaua pe care o bea de dimineață, la lumina potrivită
avea culoarea curcubeului, ritmul ploii era unul nocturn,
îi dădea pacea necesară să doarmă neîntrerupt, dacă așa ar fi vrut,
ca să-și refacă forțele, după o vară neîndurătoare cu sentimentele lui,
o vară care l-a lăsat mai mult mort decât viu, incapabil
să-și refuze orice plăcere, o vară plină de fiori care i-au lăsat
pielea aspră și zgrunțuroasă, bătăi accelerate de inimă
care l-au făcut să sufere de tahicardie, săruturi lungi
care i-au înroșit buzele și nopți contopite în zi, care l-au slăbit,
i-au alungat vigilența, ploaia își aduna puterile, slăbea
din intensitate apoi se întețea iar, cerul devenise gri uniform,
își pierduse profunzimile, somnul era necesar, dar nu putea
sub niciun chip să adoarmă, pentru că atunci când închidea ochii
în spatele pleoapelor lui se făcea că e sfârșit de mai, natura e verde
și dragostea îl așteaptă după colț.
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă ți-a plăcut, scoate-mă o cafea virtuală, via Revolut: 0729107614