Dumnezeule, seara asta parcă a durat o săptămână, și-a spus
Ținând în mâini cana de ceai aburind,
Inhalându-i aroma înțelegea perspectiva unei vieți șamanice
Pentru și ei i se lumina spiritul când inhala mirosul de măr și scorțișoară
Al ceaiului care se numea nici mai mult nici mai puțin decât
Bucuria Crăciunului, se apropia de el cu grijă,
Ca un soldat în tranșee, aflase de mult că dragostea e ceva la fel
De periculos ca războiul și a cere iubirea echivala
Întrucâtva cu a cere viața celui pe care îl iubești
Încă tremura din toate încheieturile, i se strecurase frigul în oase,
Simțea că nici o pătură nu era suficient de călduroasă,
Nicio haină suficient de groasă,
Nicio îmbrățișare suficient de completă,
Seara asta a fost pur și simplu prea lungă, a fost tot
Ce a reușit să-i spună și pe fața lui a apărut un zâmbet visător
Serios? Mi s-a părut că a trecut într-o secundă
Era exact genul de chestie pe care ar fi spus-o și ea, probabil
Dacă ar fi cinat acasă la părinții ei.
Sursa imaginii: Unsplash
ți-a plăcut? Lasă-mi un mesaj