O, Dumnezeule, oare am ajuns deja la vârsta

la care marile speranțe au devenit marile așteptări?

la care hai să ne cunoaștem mai bine, nu vrei?

s-a transformat în am acumulat deja toate prieteniile

de care aveam nevoie, la care stai departe de mine

cu negativismul tău s-a metamorfozat în mai umilul

aș vrea să aflu mai multe despre filosofia ta de viață?

Altfel nu-mi explic expresia de judecare mută

cu care mă privesc toți bătrânii care stau la coadă la pâine

sperând poate să primească o reducere specială pentru obediența lor;

oare dacă judecata asta se simte atât de sfâșietor 

ce ne mai așteaptă la Judecata de Apoi?

În depărtare orașul începe să prindă viață

îmi dau seama din viermuiala haotică a navetiștilor

ciocnindu-se ca atomi nerăbdători să-și valideze cartela la metrou

presându-și la piept portofelele uscate

ca niște colțuri de pâine.

Ar fi timpul să plec și eu, mă așteaptă

marile dezamăgiri, în ediție limitată

Sursa imaginii: Unsplash

Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica