– Nu vă supărați, mi-ați văzut cumva prietenii?
I-am lăsat chiar aici, în locul acesta, ferit
de soare și de ploaie, la umbra generoasă a castanului
să le miroasă și frumos la nările tinere
să nu-i zdruncine vreo vitregie, în fine
i-am lăsat în toate condițiile de siguranță
și m-am întors cu spatele la ei doar o secundă
cât să mănânc o cupă de înghețată, e teribil
de cald zilele astea și oricât ar ploua, pămâmntul tot încins e
de roți de mașină, de tălpi nervoase și soarele lui iulie
și când să iau prima gură din înghețata care deja-mi curgea pe degete
am înțeles că secundele s-au alergat cu minutele
care au devenit ore și s-au rostogolit în zile și timpul
e un alt cuvânt despre care nu știm mai nimic
e și acum și mâine și peste zece ani și secolul trecut
e mai înșelător ca o apă curgătoare și mult
mai puțin îndestulător și acum uite,
am conul ăsta gol și mâinile pline de lipici dulce
– Știi, nu e deloc bine să-ți lași prietenii
nesupraveghiați, să-ți întorci spatele la ei și mai ales
pentru o cupă de înghețată și mai știi ceva?
Străzile vieții sunt foarte aglomerate și dacă nu ne ținem
strâns de măna suntem repede îmbrânciți la distanță unul de altul.
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica