Nu a putut să-și înăbușe un sentiment

de tăcută satisfacție când a văzut

cum lumea se retrage dinaintea lui

ca un covor de spumă efervescentă 

pe un mal lucios de apă, cu nisipul scânteietor,

se simțea ca un lepros la o convenție

de specialiști în îngrijirea pielii, 

cu tenul translucid ca al unor embrioni

totul se dădea din calea lui,

parcă și aerul se rarefiase și singurul

zgomot pe care-l mai putea auzi acum

era înghițitul în sec al femeii

pe care o iubise pentru totdeauna 

până în urmă cu câteva secunde

când ea s-a hotărât că nu se potrivesc

că-și doresc alte lucruri și caii lor

trag în direcții diferite, totul ar fi putut 

să fie complet diferit dacă ea și-ar fi dat voie 

să plângă atunci, să-și retragă cuvintele,

să se răzgândească, în schimb

și-a înghițit lacrimile și i-a oferit lui

frumosul cadou al libertății.

Sursa imaginii: Unsplash

Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica