Îmi e milă de toți cei a căror zi debutează

cu răsărituri violente, cei cărora li s-a crăpat de ziuă

și apoi restul zilei se desfășoară cu aceeași bruschețe

sub privirea răutăcioasă a soarelui, pândindu-i de la fereastră

a razelor care mijesc din spatele perdelelor.

Îmi e milă de toți cei care simt că au lăsat în urmă

cei mai buni ani din viața lor, de care n-au profitat

cum și cât ar fi trebuit, cât să le ajungă

pentru o întreagă viață de retrospectivă

la fel cum îmi e milă și de cei care și-au trăit zilele

cu disperarea alergătorului de distanță scurtă,

care au forjat, care au marjat, care au înghesuit mult

în puțin timp, care au fost și acolo și dincolo,

s-au agitat, s-au irosit, au spus prea des totul sau nimic

și au ajuns să-și dorească doar nopți liniștite

să ațipească în fața televizorului, să bea puțin

spre deloc, ca să nu se amețească, să privească 

de pe margine, fără regret și fără dorință

și mai ales îmi e milă de cei care nu sunt nici așa

nici așa, care sunt așa și-așa, care sunt puțin din toate

și nimic dominant, de cei care nu regretă nimic

și cărora nici nu le e dor de nimeni, de cei 

care spun îmi e milă de tine,

dar de mine mi se rupe inima.

Sursa imaginii: Unsplash

Dacă vrei să continui să citești poezii pe acest site, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica