După atâția și-atâția ani câți au trecut mă-ntreb

oare cum îți amintești de mine, oare ce loc ocup

în negura amintirilor tale, eu, care odată, cu mult

timp în urmă eram pentru tine și soarele și luna

și stelele și lumea întreagă, mă-ntreb, nu pot să nu,

e tot ce mi-a mai rămas acum, că am ajuns și eu 

un sac de oase, așa cum ne e destinat tuturor, 

un sac de oase și o mână de amintiri, îmi amintesc

atât de clar cum mă mira și mă înduioșa totodată

mersul bătrânilor mei, cu siluetele profilându-se

în grădina verde viu, în spatele viei, în mijlocul ierbii,

înaintea salciei, cu corpul din ce în ce mai aplecat în față,

parcă nerăbdători să se așeze, cu pasul șovăitor,

de parcă nimic pe care ar putea păși nu mai e sigur,

mergând prea încet, deveniți deja fantome, oare tu,

scumpa mea, cum îți amintești de mine? oare ce 

bărbat ți-ai ales să-ți fie alături pe viață, oare e unul

după chipul și asemănarea mea, cum se tot spune

că fac copiii? unul slab, predestinat să moară

de o inimă slabă, ce ironie, oare ai copii, 

oare ești fericită, oare te mai gândești la mine 

măcar un pic, măcar de ziua ta, când obișnuiam

să îți cumpăr înghețată cu căpșuni și să ne petrecem

întreaga zi în răcoarea unei săli de cinema 

sau măcar de ziua mea când îmi făceai cele mai dulci

clătite, le mâncam goale, fără gem sau miere, trasând

cu degetele unsuroase călătorii pe care le vom face cândva

în atlasul tău de geografie? măcar o dată la câțiva ani

când vezi pe stradă un bărbat uscat, ca din profil,

cu ochelari pe nas și zâmbetul nesigur, mă întreb mereu

și nu pot să ți-o spun că lumea dintre noi s-a surpat

e pierdută și vocea mea e mută, pradă părerilor de rău

și când vorba de tine, iubita mea dragă, crede-mă,

părerile de rău sunt mai adânci decât marea  

Sursa imaginii: Unsplash

Dacă ți-a plăcut, scoate-mă o cafea virtuală, via Revolut: 0729107614