Îți spun ceva ce n-o să crezi, ascultă-mă bine
și nu da din mâini, nerăbdător, e esențial
să asculți până la capăt și abia apoi, dacă trebuie neapărat
să-ți dai ochii peste cap, să te încrunți sau ce mai faceți voi
oamenii care pun la îndoială orice nu li se întâmplă lor, personal
să știi că ieri mi s-a întâmplat prima oară, așa că amintirea e vie încă
pulsează în capul meu fiecare detaliu
m-am uita în oglindă să-mi cercetez recolta nouă de fire albe
și, ce să crezi, am căzut în introspecție, fără să pot riposta
am coborât în eul meu cel mai adânc
și m-am întâlnit cu toate versiunile mele de-a lungul anilor
abia am putut să mă desprind, am fugit din fața oglinzii,
am stins lumina, am acoperit-o cu cartoane și am oscilat îndelung
dacă să o sparg sau nu, utimul lucru care mi-ar trebui
sunt șapte ani de ghinion, așa că am închis ușa în urma mea
dar întreaga zi am fost hăituită de imaginea mea
reflectată în diverse suprafețe, geamul de la bucătărie
mă întreba cine sunt eu cu adevărat, ecranul telefonului
insista să sondez motivele adevărate pentru care m-am reapucat
simultan de cafea și de țigări, iar cel al televizorului închis
de câteva zile bune insista că am o predispoziție pentru melancolie
prea puțin juctificată pentru o persoană de vârsta mea,
așa că într-un final am izbucnit, furios, în fața robinetului
de la chiuveta din bucătărie, știi ce? tot ce am vrut e să văd
dacă mi-au mai apărut fire albe, dar nu, chiar nu cred
că asta înseamnă că îmi e frică de moarte!
Apoi m-am culcat, era târziu și am visat tot felul de lucruri ciudate
ce? crezi că două pachete de țigări pe zi e cam mult?
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica