Învață-te să apuci viața de părțile ei moi!
mi-a spus, magistral, cel mai bun profesor
pe care l-am avut vreodată, un profesor de religie
imaginează-ți, dintre toate materiile, tocmai aici
un om cu adevărat deschis la minte, ar fi putut la fel de bine
să predea etică, fizică sau științe economice, atât de ancorat
era în tot ceea ce înseamnă realitatea prozaică a vieții
și după ani de zile în care l-am admirat din întuneric
într-un fel complet neortodox, a venit vara de după clasa a opta
și după vară a venit toamna și prima zi de școală din clasa a noua
l-am văzut în capătul holului, îmi era clar că vine spre mine
și în mersul lui șovăitor mă așteptam să citesc reviviscența
unor nopți prea lungi înțesate de gânduri pe care nu le poți spune
chiar nimănui, căci nimeni nu te-ar înțelege pe deplin
în schimb m-a izbit lupta lui perfect umană cu toți demonii din lume
chiar și cei care pășesc pe holurile școlii, în fuste sau pantaloni, nu discriminez
nu ăsta e scopul oricum, îi citeam durerea în fiecare fir de păr și oboseala
în fiecare rid din colțul gurii și gura lui nu mi-a trezit de data asta
niciun sentiment, ci doar cuvintele, magistrale: de părțile ei moi!
Nu pot, nu pot, m-am auzit pe un ton tânguitor
pentru mine viața are astăzi numai muchii ascuțite!
A încuviințat încetișor din cap și mi-a spus, nu-i nimic
o să vezi că nimic nu atât de grav, odată ce trec anii.
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica