Învață-te să apuci viața de părțile ei moi!

mi-a spus, magistral, cel mai bun profesor

pe care l-am avut vreodată, un profesor de religie

imaginează-ți, dintre toate materiile, tocmai aici

un om cu adevărat deschis la minte, ar fi putut la fel de bine

să predea etică, fizică sau științe economice, atât de ancorat

era în tot ceea ce înseamnă realitatea prozaică a vieții

și după ani de zile în care l-am admirat din întuneric

într-un fel complet neortodox, a venit vara de după clasa a opta

și după vară a venit toamna și prima zi de școală din clasa a noua

l-am văzut în capătul holului, îmi era clar că vine spre mine

și în mersul lui șovăitor mă așteptam să citesc reviviscența 

unor nopți prea lungi înțesate de gânduri pe care nu le poți spune

chiar nimănui, căci nimeni nu te-ar înțelege pe deplin

în schimb m-a izbit lupta lui perfect umană cu toți demonii din lume

chiar și cei care pășesc pe holurile școlii, în fuste sau pantaloni, nu discriminez

nu ăsta e scopul oricum, îi citeam durerea în fiecare fir de păr și oboseala

în fiecare rid din colțul gurii și gura lui nu mi-a trezit de data asta

niciun sentiment, ci doar cuvintele, magistrale: de părțile ei moi!

Nu pot, nu pot, m-am auzit pe un ton tânguitor

pentru mine viața are astăzi numai muchii ascuțite!

A încuviințat încetișor din cap și mi-a spus, nu-i nimic

o să vezi că nimic nu atât de grav, odată ce trec anii.


Sursa imaginii: Unsplash


Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica