Sting toate luminile și trag perdelele peste tot,
Închid ușile și le spun toate gândurilor mele rătăcite
Să tacă, în semn de respect pentru tot timpul care a trecut
Mă întind pe canapea fără speranța că o să simt confortul
Sticle de tot soiul sunt stivuite la piciorul mesei
Mirosul lor e suficient să mă ia amețeala; am nevoie
De tot ajutorul când te revăd pe ecranul memoriei mele,
Așa cum erai acum zece ani, calculând integrale nedefinite
Dând din picior, bătând darabana cu degetul mare în masă,
În timp ce țigările se fumează singure sprijinite de scrumieră,
Cu părul tău negru, cu ochii tăi negri, râzând încurcat
De parcă ai zice – uite ce mi-ai făcut, îmi imaginez
Că iubești să fii tu, iubești să te pierzi în labirintul propriei tale minți geniale
Aș fi vrut să mă iubești și pe mine, dar a trecut prea mult timp
Ca să mai conteze
sursa imaginii: Unsplash