Îi era frică de sufletul lui ca de o umbră deasă
care-l înghite în întuneric și-l lasă pustiit
de ce nu vrei să iubești și tu o dată?
că doar despre asta cântă toți chitariștii străzii
Îi era frică de sufletul lui ca de o casă goală
în care-și duce traiul lung țiuitul tăceri
ce e în neregulă cu tine, de te oprești din bătut
doar la cine nu trebuie? O să mă bagi în mormânt!
Îi era frică de sufletul lui, așa că l-a lăsat pe peron
în gara de Nord, cu o pungă de covrigi în brațe
lasă, că te descurci tu, ești puternic
și din capul scărilor rulante i-a urat un sincer
mult succes și nu i-a părut rău deloc,
nu s-a întristat nici măcar puțin
oricum, cine mai are nevoie de prostii din astea?
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica