Hai mai bine să stăm aici, am spus un pic mai tare decât voiam


Hai mai bine să stăm aici, am spus un pic mai tare decât voiam

pentru că entuziasmul e un păcat de care mă fac vinovată

și m-am și așezat pe scaun și picioarele goale le-am strâns sub mine

gata, nu mai putem da înapoi acum, spuneau tălpile mele albe

și prietenii mei doar au suspinat și iubitul meu mi-a întins dezinfectantul

Eram mult prea aproape de scenă, urma să urlăm unul la altul 

și să întrebăm ce?, până ne iese pe nas și apoi renunțăm

și dăm din cap, ca păpușile, fără să înțelegem mare lucru

dar nu asta conta, de vorbim puteam să o facem și pe zoom

sau prin mesaje sau data viitoare, important era să auzim muzica.

Bărbatul care cânta pe scaunul înalt era arămiu de stat în soare

și avea părul grizonat, și mâinile lui erau două lopeți din alte vremuri,

ochii lui aveau culoarea periculoasă a cerului când vine furtuna

musteau a causticitate și o înțelegere prea dureroasă

a acestui pământ, ciudat e că el cânta pizzicato

și vocea lui era gravă ca trădarea.

După prima melodie am țâșnit în picioare și am aplaudat frenetic

pentru că entuziasmul e un păcat de care mă fac vinovată

și prietenii mei doar au suspinat și iubitul meu mi-a întins dezinfectantul


Sursa imaginii: Unsplash


Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *