-Heeei! Hei! Dă-mi-o înapoi! Întoarce-te fir-ai al naibii! E singura mea geantă…şi actele…şi cursurile pentru examen…Incredibil!
-Alo! .. .Ce faci? … Vreau acasă! … Mi s-a furat geanta. … De unde sa ştiu cine? … Nu mamă, nu-mi vărs nervii pe tine. … Scuză-mă. …Sigur,sigur, te ţin la curent. … Şi eu vă iubesc. … Mi-e foarte dor de ..Alo?!..casă.

-Alo! … Speram să mai ai numărul ăsta. … Eşti prin Bucureşti? …Hai la o cafea; fac cinste din banii de bursă. …Hai mă Mihai! Mi-e dor să vorbim. …De ce? …Ce treabă ai? …Care copii? …Ai tăi? Fugi de-aici! Tu copii?! Ai uitat de pactul nostru?…Înţeleg. Scuze de deranj. … Pa-pa.

“Nu contează. Pot să beau cafea şi singură. N-am nevoie de nimeni.”

Îmi prind părul, neglijent, într-un coc în creştetul capului, şuviţe brunete se zburlesc în cărlionţi la tâmple, o rochie lungă, vaporoasă, în culori vii de supermarket, îmi acoperă semnele dureroase ale pasiunii pentru bicicletă. “Mai am de luat geanta şi..”nu,nu, nu mai am geantă. Nu contează asta, cel puţin nu azi.” O jachetă cu buzunare şi cardul cu bursa. Perfect. Mult mai comod decât dacă aş avea o geantă.
A început să picure. Iubesc mirosul asfaltului încins atunci când ploua.

-O cafea neagră, la ibric, fără zahăr, te rog.

Îmi desprind părul şi-l ciufulesc în speranţa că o se usuce cât de cât.

– Bună! Eu sunt Luca
– Bună Luca!… Eşti tare frumos.
– Dacă aş fi ştiut că o să spui asta, nu ţi-aş mai fi furat geanta.

Orice om normal ar fi fugit mâncând pământul de un asemenea om nebun. Eu am făcut şi mai rău. M-am îndrăgostit.