-Ești cam prezumțios, nu crezi? -Doar ăsta e apanajul tinereții, ai uitat?
-Am plecat de mult de pe tărâmurile alea înșelător de verzi, în plus
eu eram mai degrabă umil și eminamente un tânăr muncitor
-Muncesc și eu, dar îmi știu valoarea, sunt chiar strălucit și câteodată
realizez că sunt unic și s-ar putea să fiu geniul generației mele
-Tu și toți ceilalți de vârsta ta, toți unici și speciali, toți genii și toți guru
și ce vă mai puneți voi pe linkedin și cum vă vindeți ca pe cele mai strălucite
bibelouri din vitrină, deși pe spate sunt pline de praf, mă faci să râd.
-Bibelouri? Nu știu ce zici, dar există și o continuare la capul culcat
sabia nu-l taie și pe-asta am învățat-o de mult, cine-i prezumțiosul acum?
Adoram dialogurile noastre, bunic și nepot, nepot și bunic, trăiam
pentru pulsul crescut dintre replicile noastre, uneori îmi țineam și respirația
și toate rotițele din mintea mea erau antrenate în jocul nostru, acum ador
doar felul în care știu exact ce ai putea să spui, așa că-mi continui în cap
dialogurile noastre dragi și simt uneori că ești chiar lângă mine
dar cel mai rău lucru e că nu-mi amintesc deloc cum suna vocea ta
și până și conturul feței, forma, culoarea mi s-au estompat
îmi e dor de tine și acum ador cum vântul se strecoară printre frunze
și îmi răcorește fruntea, e ca mâna ta, rece și bătrână, mă-ntreb
oare unde ești tu acum? te iei la harță cu îngerii? le pui dracilor pielea pe băț?
ești suspendat într-un leagăn vechi de lemn între cele două
și râzi când te uiți în jos la degetele tale goale?
îmi e dor de tine și acum ador că, zicând: ei, ce atâtea întrebări?,
în capul meu răsună cu exactitate vocea ta.
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica