-Ești cam prezumțios, nu crezi? -Doar ăsta e apanajul tinereții, ai uitat?

-Am plecat de mult de pe tărâmurile alea înșelător de verzi, în plus

eu eram mai degrabă umil și eminamente un tânăr muncitor

-Muncesc și eu, dar îmi știu valoarea, sunt chiar strălucit și câteodată 

realizez că sunt unic și s-ar putea să fiu geniul generației mele

-Tu și toți ceilalți de vârsta ta, toți unici și speciali, toți genii și toți guru

și ce vă mai puneți voi pe linkedin și cum vă vindeți ca pe cele mai strălucite

bibelouri din vitrină, deși pe spate sunt pline de praf, mă faci să râd.

-Bibelouri? Nu știu ce zici, dar există și o continuare la capul culcat

sabia nu-l taie și pe-asta am învățat-o de mult, cine-i prezumțiosul acum?

Adoram dialogurile noastre, bunic și nepot, nepot și bunic, trăiam

pentru pulsul crescut dintre replicile noastre, uneori îmi țineam și respirația

și toate rotițele din mintea mea erau antrenate în jocul nostru, acum ador 

doar felul în care știu exact ce ai putea să spui, așa că-mi continui în cap

dialogurile noastre dragi și simt uneori că ești chiar lângă mine

dar cel mai rău lucru e că nu-mi amintesc deloc cum suna vocea ta 

și până și conturul feței, forma, culoarea mi s-au estompat

îmi e dor de tine și acum ador cum vântul se strecoară printre frunze

și îmi răcorește fruntea, e ca mâna ta, rece și bătrână, mă-ntreb

oare unde ești tu acum? te iei la harță cu îngerii? le pui dracilor pielea pe băț?

ești suspendat într-un leagăn vechi de lemn între cele două

și râzi când te uiți în jos la degetele tale goale?

îmi e dor de tine și acum ador că, zicând: ei, ce atâtea întrebări?,

în capul meu răsună cu exactitate vocea ta.   


Sursa imaginii: Unsplash


Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica