Nu știu ce spune asta despre tine

și mai ales ce spune despre mine, 

cum am ales să scriu tocmai despre tine

dintre toți oamenii pe care îi cunosc

și crede-mă, sunt mulți, e poate 

pentru că ești cea mai importantă dintre toți

ș de departe cea mai interesantă, ești

singura cu care aș comite o crimă

împotriva umanității, cu care am comis deja

câteva fashion crimes, plimbându-ne

în pijamale pe Calea Victoriei, la ceas de seară

când lumea are bunul simț să-și etaleze

țoalele alea bune, călcate și curate, ești genul

cu care aș comite chiar și crime împotriva

moralității, suntem chiar acolo, amândoi

avem ceva nefiresc în privire și de la tine

am învățat că drumurile inimii sunt ciudate

și asta e, doar hotărăște unde vrea să aparțină

și câteodată îți dai seama că unele lucruri

sunt firești și inevitabile și poate ar fi bine să te întorci

la început, să te întorci de unde-ai plecat,

asta dacă te mai primește cineva

mai presus de toate, ești genul 

pentru care aș face orice, mai puțin 

exact ce-mi ceri tu, mai ales dacă e explicația 

e una firavă, de tipul așa vreau eu.

Știu prea bine că și eu sunt genul tău

se vede de la o poștă, se vede peste ani,

așa că spune-mi și mie, te rog,

de ce ești așa de încăpățânată

și nu mai vrei să mă iubești, cum ai făcut-o atâția ani

oricât m-am luptat să nu mă uit direct

în ochii tăi?

Sursa imaginii: Unsplash

Dacă ți-a plăcut, scoate-mă o cafea virtuală, via Revolut: 0729107614