Dintotdeauna mi-am dorit să fiu înconjurat de știri
care-mi dictează contextul în care mă aflu, căci nu am nevoie
să știu ce se întâmplă prin alte țări și cu alte plaje,
cu alți copaci și oameni care și-au greșit unul altuia
mă interesează lucruri simple, ca numele idiotului care și-a aruncat
țigara pe geam la stop și vreau să aud o voce suavă de polițist la vârsta a doua
cu brațe puternice și nasturi stabili la cămașa strâmtă
înalt și bine făcut, dar nu gras, îmi permit să-l descriu căci asta nu înseamnă sexism
era altfel dacă vorbeam despre o femeie polițist. Sau polițistă?
Și vocea gravă spună în timp ce mă apropii de rondul aglomerat
de la Romană circulația se va defluidiza prin strada căderea Bastiliei,
oftez ce ghinion și azi va fi aglomerat în București, ce surpriză
și mai vreau o voce blândă de brutăreasă cu nepoți
că mâini puternice și început de mustață să spună
tot prin unda alunecoasă a radioului, atenția, ștrudelul cu mere
e fierbinte.
Oh, uite așa trece viața pe lângă mine,
dorindu-mi lucruri simple pe care nu pot să le am!
Nu pot și eu, ca toți buddhiștii să îmi doresc
tot ceea ce am deja?
Aștept până la 5, 6, sau chiar 9 seara, sfârșitul de program
să desfac o sticlă nouă, cu gâtul brumăriu și să exclam
pentru toți cei care au urechi s-audă,
mai ales cei cu care locuiesc în casă:
Viața e un cabernet!
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica