Dacă liniștea se oprește în liniște,
înseamnă că la început de tot a existat doar liniștea
și fiecare cuvânt e o întârziere, o așteptare a liniștii
care se revarsă din oameni și lucruri în egală măsură
căci liniștea e cel mai comod pat în care poți să stai
și aerul cel mai dulce pe care poți să-l respiri,
cugeta el, cu mâinile sub cap, în patul îngust
din care-i ieșeau și degetele, ce mult crescuse în ultimul an!
O explozie, i-a zis doctorul și așa i s-a confirmat
că înăuntrul lui era un combustibil de temut
dar cum rămâne cu: la început a fost Cuvântul?,
s-a întrebat tot el, căci conversațiile cu el însuși
erau în nopțile prea lungi motorul întregii lumi.
La început a fost Cuvântul, pe urmă a fost pauza.
Și mai bine de-atât poate ar fi: la început a fost Cuvântul
dar înainte de el a fost liniștea!
Și atunci când e liniște, înseamnă că Dumnezeu
își pune ordine în gânduri, nu-i așa?
Atunci de ce ne e așa de frică de liniște?
Noi vorbim, nu gândim, și asta înseamnă că liniștea
e un lucru tare de temut, e locul unde se nasc gândurile
și când ai gânduri, ai idei și ideile sunt periculoase!
și-a răspuns tot el și răspunsul l-a mulțumit
și l-a lăsat să doarmă.
În camera lui pereții vibrau de liniște și corpul lui
creștea pe nesimțite, încă un milimetru.
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica