Ce îmi e dor de simplele plăceri ale vieții
de o felie de pâine cu unt și brânză și o cafea la ibric
de calambururi și coate în coaste la spartul zorilor
în crâșmă, cu ziarul sub nas și cu prietenii mei
unul șchiop, altul chior, unul chel ca un bebeluș și altul complet surd
ce plini de haz și de spirit și cu o poftă nebună de viață
vorbim încă la telefon dar nu-i același lucru
când ne strângeam cu toții, ne mai culegeam scamele
de pe pulovăr, suflam praful de pe bască și alungam moartea
scuipând de trei ori peste umăr și o dată în sân.
Ce dor îmi e de simplele plăceri ale vieții
de o tocană de cartofi cu mărar și un ciolan afumat
mi-o ia inima din loc numai când mă gândesc
și tensiunea iute după ea și îmi e poftă de nici nu îți închipui
se zice că bătrânii mănâncă mai puțin, dar nu-i deloc așa
mai ales dacă simți că viața se întinde încă lungă dinaintea ta
ca un covor de iarbă verde, într-o primăvară, devreme în an
când vântul nu-și dă în petec și ploaia nu-i perfidă,
ce dor îmi e de simplele plăceri ale vieții, îți spun sincer
aș ronțăi un colț de pâine, un ciolan și fir de iarbă
dar dintre toți prietenii mei, eu sunt ăla fără dinți.
Sursa imaginii: Unsplash
Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica