Poezie Archives - Pagina 4 din 38 - Chelcioaica

Poezie

cerul vitiligo

Cred că după două ore de mers mână-n mână, cu degetele împletite  ne-am oprit pe singura bancă neocupată din curtea bisericii și  am stat în tăcere unul lângă altul, privind cerul vitiligo,  nu atât pentru că nu mai avea nimic ce să ne spunem ci pentru că tăcerea era mult mai bogată în semnificații  decât orice am fi putut să ne spunem sub cerul primitor, așa că te-am luat în brațe, tăcerea îmi înmuiase sufletul, simțeam căldura cum îmi curge…

0
Read More

despre scris

Scrie, scrie mereu, altfel o să te omoare dracii ăia ai tăi, îmi spune paznicul meu, care mă ține sub o strictă supraveghere de la trei  case de distanță, avem o înțelegere și pentru mine înțelegerile  sunt sfinte, sunt sclavul lor, mă țin legate mai strâns decât orice  pereche de cătușe sau sfoară, mă apasă mai tare decât pereții reci și goi ai oricărei închisori, mă urmăresc abil prin viață, mai bine decât ar face-o orice pereche de ochi, avem…

0
Read More

bărbatul meu

Bărbatul meu își suflecă mâinile și mă ia pe sus,  ca să mă poarte de la clipă la clipă atunci când sunt obosită, atunci când nu mai vreau sub niciun chip să-mi întorc fața către lume și să îi zâmbesc, lumea poate fi atât de obositoare uneori, Bărbatul meu e atât de puternic că sfărâmă în fiecare zi toate  zidurile care se înalță între noi, din vina fiecăruia, Bărbatul meu mi-a adus într-o zi Luna și apoi toate stelele de…

0
Read More

motivul

Aerul nopții e atât de proaspăt încât se simte tăios, de vină e toată ploaia care a înmuiau copacii în cerneală, a umplut pământul de apă și apa s-a transformat în gheață și acum lucește în lumina becurilor stradale ca o întindere de stele și doar copacii uzi, cu conturul lor negru, profilat pe cerul indigo, mă ajută să-mi dau seama unde se termină cerul și începe pământul și dimineața aerul devin dulce, și plin și respirându-l mă simt  ca…

0
Read More

singurătatea

Bătrânul meu m-a întâmpinat din prag, cu mâinile tremurând pe clanță, avea o privire șmecherească și veșnicii pantaloni cadrilați de pijama iar ai întârziat, ce-i cu tine, e de la ceasul ăla ieftin? m-a întrebat, cu râsul lui gros transformându-se în tuse măgărească,  iar te-ai îmbrăcat în uniforma de bătrân, l-am întrebat eu, păstrându-mi mina serioasă și înconjurându-l cu brațele, devenise atât de slab, că îmbrățișându-l puteam să-mi prind cu ușurință coatele, se împuținase, se veștejise, de stafidise ca strugurii…

0
Read More
Photo by DPhoto by DANNY G on UnsplashANNY G on Unsplash

lumina galbenă

Lumina palidă se desprindea din frunzele îngălbenite ale castanilor, se depunea în straturi pe pervaz, intra cu jenă pe fereastră, se așeza cu grijă pe fața ei adormită, pe pleoapele ei, o peliculă străvezie, indecent de albă, clipea leneș, mirosea a somn și a aer rece, a fum de foc de frunze, lumina galbenă, prăfoasă, făcea ca patul să pară mai alb, la fel și camera, albă și goală, săracă în lucruri,  bogată în amintiri și momente dulci și amare…

0
Read More
Photo by Brynden on Unsplash

nouăsprezece

M-am hotărât să mă țin bine pe picioare în fața valului care vine, deși picioarele mi s-au înfundat în nisip, dinții mestecă în gol în gură, deși nu e frig deloc, apa e chiar plăcută, îmi e frică, dar asta e o senzație cu care trebuie să te obișnuiești, doar așa ajungi să accepți frica, doar împingerea limitelor și exercițiul fricii îmbunătățesc calitatea vieții, cel puțin așa mi-a spus amicul meu, instructorul meu de înot la fața locului, e cu…

0
Read More

legați unul de altul

Mi-am cultivat dragostea pentru tine cu aceeași grijă cu care am plantat răsadurile de roșii, apoi le-am ocrotit de frig, le-am oferit lumină și apă și vorbe pline de dragoste, le-am plantat în pământ, în cel mai bun loc în care poate crește o roșie, sincer, nimic nu a fost aleator în povestea noastră, îți mărturisesc, am orchestrat-o cu mare atenție, mi-am acordat toate instrumentele în funcție de stările tale de spirit, te-am ajutat să observi mai bine ce se…

0
Read More

gemene

Mereu mă mir atunci când oamenii ne spun că semănăm  ca două picături de apă, deși pe mine picăturile de apă mă duc cu gândul la toate iluziile de o clipă, care după ce s-au cristalizat din nimic se prăbușesc pe asfalt și se evaporă lăsând în urmă tot nimic, sau poate doar o stare de sfârșeală, mă mir când îi aud și pe ei așa mirați, protestând în tăcere că nu suntem gemene, că viața nu ne-a plăsmuit în…

0
Read More

dispari odată

Vocea ei linișită a ajuns să-i umple viața așa cum aerul curat dintr-un sat locuit mai degrabă de animale decât de oameni, de biciclete decât de mașini, de aparate mici de radio  decât de televizoare, îți umple plămânii, așa cum praful fin umple un vas gol, schimbându-i nuanța și textura, vocea ei tulburătoare prin faptul că era atât de curată, atât de lipsită de insinuări mărunte, răsărise înlăuntrul lui sub forma unei impresii și curând a ajuns să acopere toate…

0
Read More