Unde este casa mea, casa mea în care să mă simt acasă?

la adăpostul căreia să nu mă bată vântul sau ploaia

și nici să nu mă bântuie fantomele trecutului,

între pereții ei groși să mă simt protejat de calamități 

și catastrofe de tot felul, de certuri și neînțelegeri mărunte

și bârlogul meu să fie un spațiu sfânt și gandurile mele adunate

două și cu două să facă patru, mai degrabă decât patru,

trei, doi, unu, implozie și patul meu să fie cuibul 

viselor tihnite.

Unde este casa mea, acasă a mea, căminul meu, liniștea?

poate în camera mea de copil, în apartamentul părinților

unde nimic nu mai e cum era odată, până și lumina pare alta

sau doar cade altfel, privită din unghiul ăsta în care stau acum

și în care număr mereu orele până la sosire și orele până la plecare

cu aceeași nerăbdare care nu mă lasă să mă bucur de lemnul 

mereu lustruit al mobilelor și de mirosul de mâncare caldă,

poate în zecile de camere pe care le-am împărțit în anii mei douăzeci

în apartamente care nu-mi aparțineau nici sub numele de chiriaș,

în apartamente inexpresive și înghesuite, aglomerări de lucruri inutile,  

poate în apartamentul în care am devenit o familie,

poate în casa nouă, în curtea căreia a înflorit iasomia,

poate în casa din mintea mea, în care nu mă tem

de oricine și orice se află în spatele gardului, dar mai ales

de oameni,

poate în casa din viitor în care o să-mi trăiesc bătrânețile

extenuante, dureroase, neînțelese și pline de amintiri

ale tuturor caselor care mi-au fost acasă doar datorită 

celor alături de care am locuit.

Sursa imaginii: Unsplash

Azi e ziua internațională a cărții, poate ai vrea să îmi susții munca. O poți face pe Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica