Cineva mi-a spus odată să merg mereu singur
Atunci când îmi ridic arma, poate bunicul
Sau tatăl meu, nu știu exact, figurile lor mi se întrepătrund mereu
În minte, amândoi destul de tineri, dar cu părul deja alb,
Un pic prea triști și expresivi pentru niște bărbați
Din vremurile lor, dar le-am păstrat sfaturile aproape de inimă și acum
Hoinăresc cu orele în jurul magazinului de arme cu circuit închis
Sunt pretutindeni și nicăieri cu adevărat, lung ca o umbră,
Mă-ntind de-a lungul și de-a latul străzilor, desfășurând în mintea mea
Romane fără de sfârșit, îmi spun că armele și nicotina sunt pentru mine
Ce era morfina și Veronica Micle pentru Eminescu și-mi pierd urma
La 12 după-amiaza umbrele se pierd, se transformă în nimic
În enormitatea zilei
Sursa imaginii: Unsplash