Am pornit cu estrada la subraț să schimb lumea 

printr-o reprezentație artistică ireproșabilă

și nu-mi pare rău nici că la finalul acestei luni

voi fi complet cocoșat și nici nu voi avea 

suficienți bani să-mi plătesc chiria, dar asta e

mi-am asumat, cum se zice acum, arta nu e profitabilă

decât pentru maximum 10% din totalul artiștilor

dintre care 5% sunt prea deprimați ca să vorbească despre asta

și 2% compensează printr-o nesimțire crasă în tot restul timpului

pe care nu și-l petrec pe scenă, asta e, îmi zic, asta e

și trag de geamantanul uriaș în care-mi țin estrada

și când o montez, mereu, dar mereu îmi zdrelesc vreun deget

e modul prozaic prin care Dumnezeu îmi transmite

că arta mea îmi face rău, dar nici eu nu sunt cunoscut

ca un om ușor de convins, așa că îi dau înainte, cu mâinile 

înfășurate în leucoplast până la cot și o mamă tânără

cu doi copii atârnându-i de brațe, ca o balanță copleșită

mă întreabă sfios, nu vă supărați, aici e spectacolul cu zombie?

pentru copii, întreb, nu pentru mine, am avut parte de destui din ăștia…

și deși e frumoasă și ne-am putea construi o viață mulțumitoare împreună

pare genul cu care poți privi telejurnalul în liniște

îi fac semn să tacă, un artist muncește!

și odată suit pe scenă, cu o mână de indivizi curioși în fața mea

doi pensionari, trei fumători, mama cu copiii ei, care insistă că sunt zombie

notă pentru sine, cumpără plasturi în loc de leucoplast, și un alt artist

dar de data asta doar aspirant, el nu are estradă, se uită pofticios la a mea

evaluează din priviri dacă poate să mi-o fure

n-ai cum, îi spun apăsat, ghicindu-i gândurile, e grea ca o despărțire din liceu

îmi dreg glasul și constat, cu mulțumire, că doi bărbați în costum

își fac drum spre mine, poate chiar o să devin faimos 

și până să-mi rostesc cuvintele de deschidere, 

cei doi îmi fac un semn discret, nu vă supărați

îmi puteți arăta permisul pentru amplasarea acestei… și aici oscilează

estrade, îi ajut, exact, îmi spun ei, în sincron, poate și ei sunt artiști

nu am, dar mesajul meu va salva lumea

lumea nu are nevoie de salvare, îmi răspund ei și mă iau pe sus

cu tot cu estradă, care se pare totuși

că nu e chiar așa de grea.  


Sursa imaginii: Unsplash


Dacă îți place ce scriu, mă poți susține cu o donație prin Paypal, aici: paypal.me/chelcioaica