EA

-Nu te mai suport! Tu nu vezi? Nu ştii că te înşel?
– Lasă farfuria aia jos te rog.. E moştenire de familie…
– Dă-o dracului de farfurie! Unde e mândria ta de bărbat?
-…
– Te înşel prostule! Cu toţi te înşel! Il mai ştii pe Vlad?
– Stai cuminte te rog, o să te tai în cioburile alea. Hai că îţi aduc nişte papuci.

Şi atunci mă prăbuşesc pe podeaua din bucătărie, printre cioburi şi încep să plăng cu sughiţuri. Se aşează lângă mine umbra asta de om, de nu-l mai recunoşti, cu şerveţelele într-o mână, cu cealaltă îmi pune papucii în picioare şi o jachetă pe umeri.
– Nu mai plânge! Şi spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat.
Nu pot să mă abţin să nu izbucnesc şi mai rău în plâns, când tot ce spune e ca un schelălăit. Îi toc tot salariul şi după se împrumută ca fraierul şi niciodată nu-mi zice s-o las mai moale cu cumpărăturile. A slăbit aşa de rău încât toate rudele cred cpă-l otrăvesc sau ceva şi trag de el să-l ducă la doctor. Da’ de unde! Nici măcar să-l otrăvesc nu m-aş sinchisi. De-ar face ceva! Orice!
-Sunt însărcinată, Dinule. Asta am păţit. Şi nu ştiu al cui e.
– Cum nu? E al meu!

EL

Mă trezesc din somn ţipete şi cobor în fugă scările. O găsesc aproape dezbrăcată şi plânsă toată şi încerc să o calmez. Dar orice spun nu face decât să o enerveze şi mai mult. Ce dracului altceva ar vrea să fac? Să o bat? Să ţip la ea? N-are rost. Deja a spart jumătate din farfurii şi toate cănile din porţelan.Că mă înşeală? Asta ştiam din prima zi şi aş fi un prost să o las să plece acum după 5 ani de înşelat şi minciuni.
Mă întreb de ce se mai crizează acum? Că a mai crescut în talie cu 1 centimetru jumătate? Nu, nu, asta s-a întâmplat săptămâna trecută.
…
Ştiu că numai al meu nu e! Dar e al ei. Şi ştiu că o să-l iubesc mai mult decât ar trebui, dar oricum, nu mai mult decât pe ea.
-Hai în pat. O să răceşti şi nu vreau să se întâmple nimic copilului nostru,bine?