EA

-Alo!… Nu, e plecat!… Trei zile!… Te-aştept.

EL

Mă întreb pe care l-a chemat de data asta. Să dea Domnul să nu-mi fie coleg de serviciu.
Ce-am ajuns, doamne Dumnezeule, să mănânc de la cantină, sau chiar să stau pe-o pungă de covrigei toată ziua. Nenorocita! „Îţi stă mai bine, zău! Ai mai slăbit. Îşi prinde bine regimul ăsta forţat.” Odată dacă aş ajunge cu câteva ore mai devreme.. s-ar termina totul. Dar ce s-ar întâmpla cu toate serile în care, ghemuiţi pe canapea la televizor mă ţine de mână şi mă pupă pe frunte? Ştiu că nu mă iubeşte, dar e aşa de frumoasă şi e a mea din când în când şi nu mai contează restul.
Am slăbit 7 kilograme.