Erau destule zile ca astea într-un an, Cât să le recunoască încă de la răsărit, Zile în care aerul avea gust rău sau era prea tare Și fiecare gură de aer răscolea tot ce era stricat în interiorul lui, Așa că se străduia să respire Când profund, când superficial, forțându-se să se gândească La toți nefericiții prinși sub case prăbușite, la astmatici, la copiii neiubiți, La dragostea neîmpărtășită, la extenuarea unei mame, la toți cei cărora Li s-a scurs timpul…