Mă tot uit la cutiile din mijlocul camerei, stivuite, una peste alta, prin deschizătura lor se întrezăresc nimicurile acumulate  din traiul în doi, nimicurile uzate, cu o valoare sentimentală notabil  mai mare decât valoarea materială, nu pot să mă despart de ele  și totuși  să le văd îmi provoacă o durere surdă, continuă, ca și cum toate cutiile astea ar sta direct pe pieptul meu, nici nu-i de mirare  că mi-e greu să respir, să merg sub greutatea lor, să-mi…