Am senzația că ceva nu e cum trebuie, m-am trezit, dar totul în jurul meu se încăpățânează să doarmă în continuare, un fir translucid de apă stă suspendat deasupra paharului gol, o pasăre și-a agățat aripa într-un nor, un țipăt îndepărtat s-a frânt de la jumătate o senzație ciudată că lumea se apropie de final și e nedrept că parcă nu am început să trăiesc încă, în mintea mea curge în loop aceeași întrebare: asta e tot? astaetotastaetotastaetot în timp…
Obișnuiam să mă înfurii pe toate lucrurile pe care încă nu le cunoșteam, pe toate cărțile pe care nu am apucat să le citesc, pe toate conflictele civile ale căror premise nu le puteam enumera fără să mă poticnesc, pe toate acele mistere ale lumii care nu-și întorceau fața către mine, oricât de mult le-aș fi implorat, sunt atât de neștiutor încât mi se face greață, îmi spuneam și mă uram pentru neștiința mea așa cum numai când ești extrem…
Pentru prima oară după mult timp, s-au ocupat toate mesele și toată suflarea aștepta într-o tăcere solemnă, lumina însăși încetase complet să mai pâlpâie, aerul mirosea mai degrabă a așteptare decât a fum, sprijinită cu coatele de bar o tânără femeie cu nasul ascuțit suspina din când în când, aruncându-i priviri dușmănoase barmanului, pesemne că a pus mai multe amintiri decât alcool în paharul ei înalt și, când s-a auzit primul acord s-a stins lumina și oamenii au început să…
Zău dacă mă deranjează faptul că locuim atât de departe unul de celălalt, în drum spre tine mintea mi se eliberează treptat de gânduri, ca un fir de telegraf scuturat de furtună, de pe care păsările mici și negre ca mărgelele de pe mătanie, se desprind și zboară către cele patru mari colțuri ale pământului, mintea mi se golește, încep să observ diverse lucruri, ca temperatura aerului și culoarea cerului și intensitatea vântului și consistența aburului care-mi iese pe gură,…
Nu sunt nimic din ce ți-ai dorit pentru mine și asta nu mă sperie absolut deloc, m-auzi?, am întrebat-o, cu privirea oțelită, pregătită pentru înfruntare, atunci când mă înfuriam ochii mei își schimbau culoarea, din albastrul calm al apelor de munte line deveneau aproape albi, o pojghiță de gheață lucind peste ape, firește că nu mi-a răspuns nimeni, doar aerul mi-a înghițit cuvintele, cu lăcomie, așa cum o făcea tot timpul, nutream unul pentru altul o fascinație egală, apoi s-a…
Practica mersul pe jos de-a lungul parcului ca pe un exercițiu de voință mai degrabă decât ca pe un sport de performanță, deși e adevărat că transpira în profunzime, își simțea pielea lipicioasă sub cele trei straturi de haine, apoi continua să meargă până când aerul înghețat îi amorțea simțurile într-atât încât întregul lac, parc și oraș, deja cufundat în întuneric devenea o simplă umbră a realității, proiecția propriei lui singurătăți asupra lumii întregi, înșelătoare ca ceața, dar acoperind totul…
Bazează-te liniștit pe puștiul ăsta să fie mai serios decât răsăritul lumii noi ce va să vină, el e singurul în stare să fie înconjurat de zgomotul asurzitor al existenței și să se izoleze simultan în propriul lui buncăr de tăcere și calm și liniște primordială, ai încredere în spiritul lui de conservare, în autosuficiența lui, a crescut de mic, de când se știe, de când ceilalți au fost martorii începutului lui și i-au povestit și lui ulterior cum a…
Octombrie a adus nori care au ascuns soarele, cu ploi reci care curgeau cu orele, înecând orașul, cu frunzele lui uscate, cu acoperișurile lui terne, cu șosele lui întunecate, culoarea se dizolva încet și se infiltra în pământ, poate de-asta cafeaua pe care o bea de dimineață, la lumina potrivită avea culoarea curcubeului, ritmul ploii era unul nocturn, îi dădea pacea necesară să doarmă neîntrerupt, dacă așa ar fi vrut, ca să-și refacă forțele, după o vară neîndurătoare cu sentimentele…
Cred că după două ore de mers mână-n mână, cu degetele împletite ne-am oprit pe singura bancă neocupată din curtea bisericii și am stat în tăcere unul lângă altul, privind cerul vitiligo, nu atât pentru că nu mai avea nimic ce să ne spunem ci pentru că tăcerea era mult mai bogată în semnificații decât orice am fi putut să ne spunem sub cerul primitor, așa că te-am luat în brațe, tăcerea îmi înmuiase sufletul, simțeam căldura cum îmi curge…
Scrie, scrie mereu, altfel o să te omoare dracii ăia ai tăi, îmi spune paznicul meu, care mă ține sub o strictă supraveghere de la trei case de distanță, avem o înțelegere și pentru mine înțelegerile sunt sfinte, sunt sclavul lor, mă țin legate mai strâns decât orice pereche de cătușe sau sfoară, mă apasă mai tare decât pereții reci și goi ai oricărei închisori, mă urmăresc abil prin viață, mai bine decât ar face-o orice pereche de ochi, avem…