La miezul nopții se schimbă anotimpul și vara se înclină cu rochia toată falduri moi de verdeață și miros de fân, își exagerează mișcările până la ironie, întotdeauna mi-a plăcut asta la ea, presupun, vara, imaginea exceselor, ar fi cu neputință să mori de frig sub acoperișul ei mereu luminat de stele, ar fi cu neputință să mori de foame, când în jurul tău sunt numai fructe date în pârg, ar fi, în sfârșit, cu neputință să mori de dor…
Niciodată nu m-am simțit atât de singur și de părăsit ca în seara aia când m-a prins furtuna pe plajă, se pustiise complet, am văzut oameni în stoluri, alergând împrăștiind nisipul în tălpile goale, cu papucii în mână sau în gențile voluminoase, ca să nu le încetinească pașii, am văzut oameni grăbind pasul împreună, cu degetele împletite, șoptindu-și cuvinte de încurajare, am văzut pelicanii și pescărușii renunțând la neînțelegeri, făcându-și loc, dându-și prioritate în rondurile complicate ale cerului, într-un joc…
De ce ești așa de abătut în dimineața asta? m-a întrebat punându-și mâna pe umărul meu, cu grijă, de parcă m-ar fi învelit cu o pătură călduroasă, apoi a luat loc pe scaunul liber de lângă mine, pe terasa barului de unde priveam cum apune soarele, cu aceeași nepăsare cu care apunea în fiecare zi, fără excepție, se topea în orizont, se scălda în întuneric, se pierdea treptat devenea doar o impresie a luminii și căldurii de peste zi, nu-i…
Ce urmează acum să se-ntâmple e ceva asemănător cu ce am trăit și în ceilalți ani, e un fel de angoasă și un fel de speranță și un soi de admirație mută în fața verii care se sfârșește, în fața copacilor cu aripi arse și a ierbi pârjolite de soare și a mirosului de fum de foc de lemne și vin și must care se ridică fuioare din vie, din pământ și pe măsură ce zilele devin din ce în…
Să știi că orașul ăsta e cel mai îndepărtat de rai din câte există, mi-a spus, făcându-mi cu ochiul și pasându-mi sticla de băutură tulbure, vișinie, al cărui gust nu semăna cu nimic din ce am mai băut, al cărui miros îmi gâdila nările, al cărui efect l-am simțit din primul moment în care mi-a alunecat în jos pe gât, un fel de flacără cu gust amar, o să te ajute, m-a înghiontit când mi-a văzut fața strângându-se într-un pumn…
În mine, ca în oricare altul de pe acest pământ zace o infinitate de posibilități și destine, de drumuri și ocolișuri, de vise și mai ales închipuiri și-mi dau seama că eu, spre deosebire de mulți alții, cu mai multă minte și cu mai multă dorință de autoconservare, cu un simț al riscului mai rafinat, cu un nas mai fin pentru necazuri am zgândărit neîncetat grămada, ca pe un câine fioros care-și golește castronul de mâncare, ca pe un urs…
S-a jurat că nu mai merge niciodată cu taxiul, asta după ce s-a ridicat greoi din șanțul plin de apă murdară și ambalaje goale și broaște de dimensiuni mici, nu cu mult mai scârboase decât cele mari, poate doar mai fâșnețe, s-a ridicat cu genunchii tremurând din locul moale, tapițat cu iarbă grasă, scufundată în apă, locul unde a avut norocul să cadă și să nu-și rupă nimic, nici măcar o julitură mai serioasă, doar niște zgârieturi ca de mâță…
Cât de înșelătoare e impresia noastră, a tuturor, că suntem atât de speciali și unici, că suntem destinați măreției, că se vor scrie cărți și se vor face filme în care cel mai dificil lucru va fi găsirea unui actor suficient de ilustru cât să ne joace personajul și toată gloria postumă nu ar fi suficientă, nu de dincolo, dar gândul ăsta nu-și mai are sensul, căci nimic nu își mai are rostul când ajungi aici, sau mai bine zis…
Erau puține lucrurile pe care nu le-am fi făcut unul pentru celălalt, așa mă gândesc acum la prieteniile din copilărie, puține, să le poți număra pe degetele de la o singură mână și să te oprești până la ultimul, puține lucruri pe lume mi se par atât de înduioșătoare, îmi amintesc cum, adesea aventurile din următoarea zi erau ultimele gânduri care-mi precedau somnul, agitat, nerăbdător în vis să-mi construiesc scenarii a ceea ce urma să se întâmple a doua zi,…
Suntem împreună până la final, așa am spus într-o zi care pare că și-a depus armele acum sute de mii de ani, o zi din care nu-mi aduc aminte nimic altceva în afară de promisiunile pe care ni le-am făcut, promisiuni absolute pentru totdeauna și mereu, până la moarte și dincolo de ea indiferent de ce și cine, în pofida a tot și toate, în fine, am promis totul atunci când am spus da fără să știu că până a…