Archive

Toate lunile acelea teribile de iarnă calendaristic în număr de trei dar având încăpățânarea să-și transpună în practică intensitatea unei jumătăți de an,  s-au evaporat în sfârșit din memoria colectivă ca o pastilă efervescentă într-un pahar înalt, răspândind în aer un miros subtil de citrice Toate emoțiile acelea intense de început de primăvară transcrise dintr-un caier de gânduri utilitare și vise monitorizate atent, drept într-o agendă cu planner și stickere și simbolistică desenată s-au spulberat, ca petalele unui zarzăr roșu…

Unde este casa mea, casa mea în care să mă simt acasă? la adăpostul căreia să nu mă bată vântul sau ploaia și nici să nu mă bântuie fantomele trecutului, între pereții ei groși să mă simt protejat de calamități  și catastrofe de tot felul, de certuri și neînțelegeri mărunte și bârlogul meu să fie un spațiu sfânt și gandurile mele adunate două și cu două să facă patru, mai degrabă decât patru, trei, doi, unu, implozie și patul meu…

Ce s-a întâmplat cu toate acele discuții lejere, cu monologurile simultane, savurate în doi, cu atenția complet dezinteresată îndreptată spre celălalt așa cum o îndrepți și spre oglindă, cu așteptarea ca ea să te reflecte în cel mic detaliu, de când oare au început să apară în mijlocul conversațiilor toate acele ești bine? ai nevoie de ajutor? e totul în regulă? toate acele atingeri pe mâini și brațe, încărcate de semnificație dorind să răspunzi de ce nu aș fi bine?…

Îmi e milă de toți cei a căror zi debutează cu răsărituri violente, cei cărora li s-a crăpat de ziuă și apoi restul zilei se desfășoară cu aceeași bruschețe sub privirea răutăcioasă a soarelui, pândindu-i de la fereastră a razelor care mijesc din spatele perdelelor. Îmi e milă de toți cei care simt că au lăsat în urmă cei mai buni ani din viața lor, de care n-au profitat cum și cât ar fi trebuit, cât să le ajungă pentru…

Îmi doresc pentru tine să fii generoasă cu ceilalți să fii blândă și cuminte, să te înconjori de prieteni, să nu cum am fost eu, copil singur la părinți, obișnuită să fiu centrul atenției, buricul pământului cel mai iubit om dintre pământeni și centrul Universului pentru mama mea, după ritmul meu să se dea ora exactă doar ca să cresc și să descopăr că nu e deloc așa că sunt zeci și sute de mii de alții ca mine și…

Mi-a spus că povestea lumii stă scrisă chiar acolo între tâmplele mele, acolo e locul unde se desfășoară cele mai importante momente ale istoriei mele personale acolo plimbările cu autobuzul iau formă de fabule și ritualul ceaiului e un moment din zi în care păsările își încetinesc zborul și ceasul își domolește bătăile și oamenii vorbesc o idee mai încet și tot  ce se întâmplă după ora doisprezece noaptea are încărcătura morală a unui vis și provoacă daune  mărunte, ce…

E timpul ca bunul-simț să își recapete locul în lume e poate cea mai importantă cruciadă din câte au existat e poate cea mai necesară revoluție a omenirii e poate cea mai îndelung așteptată revenire pe marile ecrane e poate cea mai inclusivă acțiune colectivă la care te poți înscrie Omenirea a devenit un loc mai rece, mai întunecat și mai flămând cât timp bunul simț a fost plecat în propria-i cruciadă, a devenit un teren minat și un spațiu…

Greșelile pe care le fac sunt parte din mine îmi aparțin, sunt ale mele, sunt bucăți din întreg, sunt firul subțire pe care se înalță zmeul și noaptea întunecată din care ia naștere luna. Greșelile pe care le fac sunt parte din mine așa cum sunt și ochii albaștri, cu genele scurte și blonde și degetele scurte cu unghiile roase din carne și mania de a supra-analiza lucrurile, de a le analiza exhaustiv până ce devin cochilii goale, abia amintind…

La răsărit de Eden, colț cu Piața Amzei e locul iubirii adevărate, așa cum și sus în deal e-o casă și ferestrele ei sunt încadrate de flori, așa cum dealul e mereu verde și sub învelișul lui ierbos susură apa, așa cum casa miroase mereu a pâine coaptă la cuptor și rufărie apretată, așa cum ferestrele sunt lustruite și în spatele lor lumea e mai clară, așa cum florile sunt mereu proaspete și culorile lor sunt năucitoare, așa cum apa…

Iar tu, draga mea, ești indomptabilă, cu vocea ta răgușită cu părul tău blond nisipiu, cu ochii tăi rotunzi, de păpușă rusească cu zâmbetul tău superior, cu buzele mușcate de vânt, roșii, dureroase cu pielea străvezie, sub care se ghicesc, prețioase, oasele cu luciri de fildeș, ești mai neconsolată decât prevede legea, cu lacrimile înnodate în barbă baticul văduvelor tinere, te-ai apucat iar să-mi ascuți creioanele, ce obsesiv-compulsiv din partea ta, să vrei să dai vârfurilor același luciu metalic al…