Archive

O Doamne, cât am îndrăgit balconul când eram copil era locul prin care strada îmi intra în casă,  cu întreg spectacolul ei de lumini și umbre triluri de păsări și oameni deopotrivă, tic-tacul tocurilor pe asfalt, foșnetul pungilor de covrigi și fluieratul golanilor jocurile de șah și table ale pensionarilor, care de sus  păreau tot copii și ei, certându-se din nimicuri, locul de joacă niciodată gol, cu nisipul lui fin curgând mereu din mâini micuțe, ca într-o clepsidră, șoaptele și…

Uneori simt că trăiesc doar pentru momentele în care tot ce-ți mai rămâne de făcut e să studiezi lumina, în care ce se întâmplă în jurul tău e imposibil de frumos sau fericirea celorlalți, cu tine în centrul lor, e de nesuportat, așa că singurul lucru pe care-l poți face e să-ți muți privirea la lumina bleu palidă, cu irizațiile piersicii de la răsărit când totul în jur prinde contur, se prefigurează din întuneric, prinde viață, e pătat de raze…

M-am desprins atât de greu din așternuturi de parcă îmi dădeam jos un strat de piele, m-am simțit goală și nedreptățită frigul mi-a zbârlit pielea și pentru o secundă nici nu mi-am dat seama unde sunt lumina din cameră era bleumarin  și printr-o fâșie de lumină galbenă din dreptul ferestrei se roteau leneș în aer particulele de praf aș fi putut fi oriunde, din fericire eram acasă gândindu-mă la ce am lăsat în urmă bucurându-mă că a fost doar un…

Ador muzica la micul dejun, obișnuiesc să o servesc pe stomacul gol, să o las să-mi invadeze toate cotloanele corpului, să producă ecouri în oase, fiorul pe piele, cutremur în gesturi, e o plăcere simplă, ador muzica la micul dejun, primăvara când se trezesc copacii și în mugurii lor dulci e promisiunea unor speranțe proaspete și geamurile sunt larg deschide și aerul rece și crud intră fără să bată și pământul miroase a pădure și necunoscut ador să trăiesc așa,…

Nu a putut să-și înăbușe un sentiment de tăcută satisfacție când a văzut cum lumea se retrage dinaintea lui ca un covor de spumă efervescentă  pe un mal lucios de apă, cu nisipul scânteietor, se simțea ca un lepros la o convenție de specialiști în îngrijirea pielii,  cu tenul translucid ca al unor embrioni totul se dădea din calea lui, parcă și aerul se rarefiase și singurul zgomot pe care-l mai putea auzi acum era înghițitul în sec al femeii…

Știu un bărbat cu pielea lină ca o autostradă nemțească e plin de mușchi sub pielea palidă, atât de înalt încât trebuie să te ridici pe vârfuri să-i simți parfumul poartă ochelari și sub ei ochii lui sunt excelenți, căprui la mierea scrutători până la pudoare, are un zâmbet de milioane și se mișcă excelent sub apă, are descendentul în Poseidon dar viața pentru el e ceva fluid, pare să-i scape   mereu printre degete și știu un bărbat frumos ca…

Brusc, furia i-a părăsit complet corpul, a ieșit din creștetul capului, ca o ceață ca un abur deasupra unei cratițe fragile în care clocotește un pui de creier fript. Și după ce s-a desprins aburul, a luat-o frigul și o dată cu frigul, s-a instalat claritatea a uitat de ostilitatea ei, așa cum se întâmplă de obicei cu toți oamenii, atunci când obiectele urii lor  sunt suficient de pedepsite printr-o nenorocire. Așa că acum o încerca o rușine păcătoasă îi…

Aerul e atât de nemișcat, de încremenit încât poți desluși în el conturul trecătorilor, trasee rectilinii prevestind o zi la fel de banală ca toate celelalte zile de miercuri când nu-i nici marți, nici joi, nici pe departe luni sau vineri și doar repetarea detașată aduce alinare sau liniște, după caz  și din spinii tulpinilor uscate cresc sârme ghimpate care-și ridică granițele până la cer și dincolo de el, înțepând norii cu o oarecare impertinență jucată și începe ploaia cade…

O, Dumnezeule, oare am ajuns deja la vârsta la care marile speranțe au devenit marile așteptări? la care hai să ne cunoaștem mai bine, nu vrei? s-a transformat în am acumulat deja toate prieteniile de care aveam nevoie, la care stai departe de mine cu negativismul tău s-a metamorfozat în mai umilul aș vrea să aflu mai multe despre filosofia ta de viață? – Altfel nu-mi explic expresia de judecare mută cu care mă privesc toți bătrânii care stau la…

Prietenul meu cel mai bun s-a născut cu un entuziam efrenat am observat asta încă din prima zi de școală, n-aveam 7 ani împlinți și el își lega șireturile deja a treia oară, sub privirea perplexă a unei învățătoare trecută de prima tinerețe, ce tot faci? l-a întrebat, apoi și-a îmblânzit vocea, adăugând puiule? funda perfectă, pentru ziua perfectă, i-a zis el și când ceilalți au râs  eu am știut că vom fi cei mai buni prieteni, pentru că e…