Nimic nu e ceea ce pare
O Doamne, cât am îndrăgit balconul când eram copil era locul prin care strada îmi intra în casă, cu întreg spectacolul ei de lumini și umbre triluri de păsări și oameni deopotrivă, tic-tacul tocurilor pe asfalt, foșnetul pungilor de covrigi și fluieratul golanilor jocurile de șah și table ale pensionarilor, care de sus păreau tot copii și ei, certându-se din nimicuri, locul de joacă niciodată gol, cu nisipul lui fin curgând mereu din mâini micuțe, ca într-o clepsidră, șoaptele și…