Archive

Să dorești pe cineva atât de mult ar trebui catalogat ca boală și una dintre cele mai grave, feroce, în final mortale din cele care te faci treptat să devii obsecvios în vorbire și de-a dreptul pervers în gândire, atunci când ți-o imaginezi cum își desprinde cearșaful de pe corpul gol ca pe o piele moartă de șarpe, să te torturezi zilnic alegând distanța, distanța care scaldă totul  în lumina ei aurie, de golden hour perpetuu, în lumina ei înșelătoare…

Să suferi în tăcere este unul dintre cele mai plicticoase lucruri de pe pământ, așa cum și fericirea intensă, imensă, imperturbabilă, ireverențioasă, imprudentă n-are niciun sens dacă nu are spectatori, martori muți, voyeuri, aplaudaci sau ovaționiști, după caz, omul oricum este un animal social, ceea ce-nseamnă doar că rufele murdare trebuie să fie spălate în public pentru plăcerea omului de rând, care-și bârfește rând pe rând vecinii și stă la rând de bunăvoie pentru o binemeritată terfelire în piața publică,…

M-am născut cu un simț al datoriei inalterabil pentru toți cei care mi-au făcut vreodată un bine oricât de mic, eu n-am uitat, l-am trecut de îndată în catastiful meu cu copertă groasă roșie, de catifea nume, dată și detalii, locul uneori și dacă aveam și energie îmi închipuiam și un oarecare motiv pentru că nimeni nu face bine așa, pur și simplu decât dacă s-a născut cu un simț al generozității inalterabil și ăștia sunt puțin și au și…

Mi-am confecționat și eu aripile din ce am putut, ca o samară uscată cu membranele ei translucide am lipit penele pe o structură lucioasă de os subțire mi-am făcut rai din ce am găsit la îndemână și m-a mântuit  dragostea unui bărbat bun și blând, mi-am găsit speranța sub pat rar dau cu aspiratorul acolo, trag speranța că se-ascund stafiile și nu vreau să le nimicesc culcușul, dar pur și simplu m-a tras furtunul, m-a tras ața, am umblat sub…

Cred că pur și simplu ador universalitatea petrecerilor le urmăresc de ani de zile, peste tot unde merg în orașe și țări diferite, sunt pur și simplu fascinat de predictabilitatea scenariului, îmi dau jos pălăria și mă închin în fața ei eterna petrecere, vectorul sensibilității umane cum pornește, încetișor, ca o mașină veche cu conversații intime, de doi câte doi apoi cercul se lărgește, temele devin mai generale se încurajează participarea multiplă volumul muzicii în surdină se dă treptat mai…

Cum am ieșit pe ușă mi-am petrecut mâinile pe piept și am strâns, am strâns cât am putut de tare să nu las căldura să-mi iasă din corp, să nu las corpul să piardă bătălia cu frigul, să nu las frigul să-mi distrugă sentimentul că sunt protejată de ceva ce nu pot atinge cu adevărat și, în final, să nu las durerea că nu pot atinge ceea ce-mi doresc cu adevărat să-mi strice începutul de zi, oricât de friguroasă s-ar…

Mi s-a întâmplat pentru prima oară să mă blocheze imaginea din oglindă, în timp ce-o ștergeam cu palma și în spatele ceței umede, a aburului gros de după duș  s-a prefigurat o imagine cel puțin jalnică, a unei femei mai degrabă trecute decât venite, o imagine înduioșătoare mai degrabă a apropierii unui sfârșit decât a entuziasmului unui început, m-a blocat imaginea ei, al cărei nume nu-l cunosc, o oarecare ea, o femeie ca toate celelalte, nu mi-o asemăn mie deloc,…

De când am devenit boem, așa, ca alegere personală nu mai am mare lucru de făcut decât să cunosc lumea să o observ, să admit că în cei 31 de ani de viață nu am reușit să acumulez prea multă informație relevantă despre ea să-i recunosc tendința de a se schimba aproape zilnic, de a funcționa în parametri optimi doar în momentele de criză, de a sfida legi și bunul simț, așa, ca alegere personală așa că am ieșit și…

Presupun că asta înseamnă că ne luăm adio unul de la celălalt, împreună cu toate posibilitățile unei vieți mulțumitoare împreună, unor nopți în care frigul  nu există și luna se ascunde rușinoasă printre nori, unor orașe obscure, cu clădiri în paragină,   ale căror construcții monotone, figuri și forme banale nu sunt altceva decât o ofensă pasivă pentru ochi, unor izbucniri nervoase, în miezul zilei în mijlocul drumului, în toiul discuțiilor absurde despre ce ne dorim cu adevărat de la viață,…

Simt o nevoie atât de puternică să știu că nimeni nu o duce excelent că s-au înecat corăbiile în fiecare port și toți cunoscuții mei și-au ieșit din pepeni cel puțin o dată săptămâna asta, așa că nici nu mai pot și nici nu mai vreau măcar să mă prefac așa cum o făceam odată, punându-mi degetele mele calde peste mâinile lor colective, întrebând cu privirea caldă, plină de semnificație, dar ești cu adevărat bine?  bătând din gene rapid, ca…