Archive

Ce fascinante erau călătoriile cu autobuzul înainte ca soarele să-și facă loc pe cer,  dizolvând albastrul marin al atmosferei într-un alb palid sau un lila tocit putea vedea pe geam reminiscențele nopții trecute și promisiunea unei zile noi în care măturătorii cu gesturi mecanice și uniforme murdare curățau gunoaie de tot felul și resturi umane,  frunze și sticle goale, putea vedea oameni mergând grăbit cu capul mult înainte, ca și cum se propulsau în miezul zilei sau își închipuiau deja…

Să nu disperi, să nu disperi, să nu disperi orice, dar să nu disperi, scrie într-o carte sfântă posibil Biblia, posibil alta, doar Biblia o știu, oricum mai mult din vedere, m-a deprimat prea tare povestea fraților Cain și Abel, așa că am lăsat-o pe noptieră unde a făcut un strat subțire de praf, care mi se pare totuși că-i dă un aer nobil, cultura e oricum învechită să nu disperi, suflete, îmi zic, uitându-mă în cana de cafea care…

În ce fel de lume am ajuns să trăiesc e atât de cinic afară, încât mă ia frigul toată lumea e sarcastică și ironică și-ți taie urechile cu replici tăioase și toată lumea e lipită de ecrane chiar și eu, scriind misiva asta pentru mine și copii mei de peste ani să știe că de pe-acum tinerii nu mai fac nici dragoste și nici război, se-abțin, de potolesc, se înfrânează, învață pe brânci pentru diplome și burse și canale mai…

L-am pierdut, l-am pierdut, l-am pierdut o auzeam de la trei scaune distanță în metroul de pe magistrala roșie, cu care merg de cam cinci ori pe zi, uneori și mai mult și niciodată până acum nu s-a întâmplat ceva notabil până azi dimineață, când o auzeam clar deasupra uruitului familiar și zumzetului din căștile celorlalți navetiști, cu ochii în ecrane urmărind ultimul episod din oameni normali cu mulțumirea că și oamenii normali pot inspira și cărți și seriale, o…

Sunt la adăpost de întuneric, am aprins toate luminile din casă și în geamurile lungi sunt tot eu mă văd cum înghit în sec de frică și în ochii mei tremură licurici care dispar adesea, cu fiecare lacrimă, doar știi că mi-e groază de noapte de calmul ei asurzitor, de foamea ei absurdă,  înghite totul în calea ei, e perfidă și sinuoasă și blocurile din jur, însiropate în întuneric au dispărut și marșul beznei se lovește surd în geamuri și…

Azi noapte, în vis, mi-a apărut o iazmă, avea o constituție scheletică și o paloare cadaverică și în mijlocul ochilor avea o sclipire stranie, cu luciri intermitente care-mi dădeau de înțeles că demult, cândva, am convenit asupra unui lucru important ce acum urma să se întâmple în sfârșit. Mi-am ținut firea și am înghițit un țipăt din cele mai îngrozitoare din cele pe care le păstrezi pentru ocazii speciale pentru vești groaznice sau adevăruri scoase la iveală, mi-am păstrat cumpătul…

-Uită-te la mine printr-o foaie de hârtie plină de poezie sau printr-o perdea groasă ori printr-un cearceaf apretat ca la carte oricum ar fi, aș vrea să mă vezi distorsionat, cum o să fiu fără îndoială, peste câțiva ani deformat de bătrânețe și griji, cu pungi sub ochi de la băutură și nopți pierdute cu pielea cenușie de la fum și lumina becului din birou, cu colțurile ochilor încrețite ca frunza ținută sub flacără, cu buzele mov, înghețate oricum ar…

Să știi că se vede că poezia asta e scrisă de o femeie mi-a zis, plescăind absent din buze, răsfoind meniul casei sufletului meu, e chestie grea și întunecată, de mai bine de 50 de pagini și 30 de ani, nu găsesc, mi-a mai zis trăgându-se de lobul urechii nu găsesc deloc specialitatea zilei, e chiar aici, i-am spus, apăsând cu degetul pe literele colțuroase, ghimpate durerea zilelor de marți, varianta a treia, o, Doamne, a suspinat îngropându-și capul în…

Îmi doream cu disperare să-l văd nimicit de o viață plictisitoare să-i citesc în ochi o lipsă de sens atât de sfâșietoare, încât să-mi doresc să-mi plec privirea și să mă întorc pe călcâie în direcția opusă fugind de parcă picioarele mele asta au așteptat toată viața: o fugă necesară, de care să nu îmi fie rușine, o fugă esențială pentru însăși supraviețuirea mea și visam să-l văd chinuit de dureri de spate, cu o cocoașă ca în desenele animate…

Am crezut că ce urmează e să ne scăldăm în ambrozie și să ne masăm picioarele o chestie pe care o fac atunci când mă simt singur și de fiecare dată îmi vine să plâng stau pe ele toată ziua și sunt mereu acoperite de șosete, le văd doar la duș și rar, la mare și fecare dată mă izbește orizontalitatea lor și lățimea nefirească poate de-asta ești atât de ancorat în realitate, obișnuia să-mi spună iubita mea înainte de…