Posada ne aștepta, cuminte și tăcută, răbdătoare, așa cum numai natura mai e răbdătoare cu oameni ca noi egoiști și agitați, puși pe ceartă tot timpul, cu o vagă impresie că însăși viața își bate joc de noi, cu simțul ei al umorului cel puțin îndoielnic, așa că ne-am dus în natură, să ne răcorim și posada ne aștepta, cum ziceam, posada era luminoasă, era scăldată într-o lumină cețoasă de sfârșit de toamnă o lumină lăptoasă, pe care o sorbi…