Cu o lentoare sfășietoare a așteptării au trecut două săptămâni de când veghea la căpătâiul lui și ritmicitatea respirației devenise nordul și sudul, estul și vestul ceasul și hrana, apa și luna, șuieratul obsedant îi sfredelea creierul și totuși nu îndrăznea să gândească ce s-ar fi întâmplat dacă brusc s-ar fi lăsat liniștea pentru că liniștea e singura de care trebuie să-ți fie cu adevărat frică. Mai mult decât teama de moarte era teama de a fi prinsă nepregătită, așa…