-Heeei! Hei! Dă-mi-o înapoi! Întoarce-te fir-ai al naibii! E singura mea geantă…şi actele…şi cursurile pentru examen…Incredibil! -Alo! .. .Ce faci? … Vreau acasă! … Mi s-a furat geanta. … De unde sa ştiu cine? … Nu mamă, nu-mi vărs nervii pe tine. … Scuză-mă. …Sigur,sigur, te ţin la curent. … Şi eu vă iubesc. … Mi-e foarte dor de ..Alo?!..casă. -Alo! … Speram să mai ai numărul ăsta. … Eşti prin Bucureşti? …Hai la o cafea; fac cinste din banii…
Trecând de primară am hotărât ca e timpul să renunţ la tunsoarea băieţească. Arătam ca un ştrengar. Purtam cămăşi şi blugi clasici, bleumarin, râdeam mult şi mă îndragosteam cel puţin o dată pe zi. Nu mai iubeam pe toata lumea pentru că nu meritau şi cam de-atunci, întorcându-mă de la şcoală m-aşezam pe podea cu ghiozdanul lângă mine şi cu privirea în tavan discutând aprins cu o entitate misterioasă cerandu-i :“Te rog, fă să se întâmple ceva interesant”. A devenit…
Când eram mică mi-aş fi dorit să primesc în dar o carticică cu mărturii ale tuturor copiilor să pot aprecia dacă eram sau nu un copil ciudat. Nu înţelegeam dorinţa celorlalţi de a se înconjura de alţi mici mucoşi care împrăştie nisip şi fac mizerie şi nu au niciodată ceva interesant de spus. În schimb preferam să stau cu copii mai mari şi să-i ascult, să-i sfătuiesc superficial pe cât îmi permiteau, sau să tac când nu înţelegeam despre ce…
Iubeam sa merg pe jos pana la cursuri, mai ales primăvara. Întotdeauna hotăram să-mi las parul lung, sa mănânc mai multe fructe şi să învăţ să înnot. Nu reuşeam decât să mă amăgesc cu o îngheţată mare de căpsuni, fistic şi portocale preparata in casa, să decid brusc să mă tund într-o sâmbâtă seară şi să mă bălăcesc ore întregi în mare sau să mă agăţ de gâtul prietenilor cu speranţă că vor avea răbdare să mă înveţe sau măcar…
Mi-ar fi sfâşiat sufletul să o văd goală în patul meu, trupul ei subţire ,uscat şi galben alături de cel al sotului meu. Să se zvărcolească în cearşaful umed, să-i zgârie spatele, să-i şoptească în ureche cuvinte al căror sens nici nu ai bănui că femeia aceasta insipidă îl cunoaşte. Obrazul ei e colorat, treptat, de plăcere. Îşi trece mâna bătrânicioasă prin parul lui, în timp ce el …Nu, nu ,nu. E prea mult pentru bietul meu suflet. Ce-i drept,…
Toate pozele, rochiile, cărţile, maniile mele au fost puse în cutii şi depozitate în pod. Adio hainelor sortate pe culori, mobilelor albe aşezate simetric, cinelor în faţa semineului şi ciocolatelor calde cu scorţişoară de duminică dimineaţă. A urmat nunta, un eveniment restrans al carui invitati erau cateva rude, colegi de munca, staff-ul receptiei. Totul a mers conform planului. O zi perfectă. Întâi se aud foşnete frunzelor în timp ce mireasa îşi imbracă cu grijă rochia. Domnişoarele de onoare îşi respectă…
Aş fi preferat să angejeze o menajeră, o dădacă, o amantă, două ,dar nu o persoana pe care in timp ar ajunge să o iubească şi pe care băiatul meu să ajungă să o strige “mamă”. Şi-a ales o colegă de birou, urâtă si loială si a curtat-o oarecum absent două luni, în restaurante scumpe cu muzică bună şi vin vechi roşu, ce limitau conversaţia la interjecţii, cuvinte monosilabice însoţite de priviri resemnate şi blajine. Şi-au acceptat soarta: Maia era…
Luca a hotărât în sfârşit, slăbit, obosit şi mai frumos ca niciodată în cămaşa verde anason, pe care i-am cumpărat-o de un oarecare Crăciun, să uite. Un Crăciun vechi, cum am impresia că numai stafiile şi-l mai amintesc sau băbuţele în faţa televizorului în cazul în care scenariul e tip telenovelă argentiană cu mult bronz şi botox. Încerc să-mi dau seama dacă aş prefera să fiu mai mult stafie sau mai mult băbuţă. Presupun că nu mai am demult posibilitatea…
Îţi foarte mulţumesc că pentru a mă ambiţiona ai transformat blog-uitul într-o competiţie. Să nu analizăm ce spune chestia asta despre mine.
A fost odată ca niciodată o urmă mare de cafea pe masa mea din sufragerie. Pe masa mea albă din sufragerie. În mod ciudat, dintre toate greşelile pe care le-am făcut asta m-a urmarit cel mai mult, pana ce draga si modesta Maia a şters-o cu un zâmbet ce a luminat artificial jumatate din încăpere. Implicit a disparut orice urma a existentei mele. Destul de confuz, Andrei al meu , ca niciodată până atunci isi aşeză toate hăinuţele in grămăjoare…